You are currently browsing the category archive for the 'Poezii Romantice' category.
Plouă în Grădina Raiului,
Spiritele cresc zâne…
Şi ce iluzie şi lumea!
Un fetus visa că suge.
“În această formă umană de viaţă, un bărbat şi o femeie se unesc pentru plăcerea senzuală a sexului, dar din experientă ştim că nici unul nu este fericit.” Srimad Bhagavatam
…
Haide să oprim timpul în loc
şi, împreună,
să visăm la un alt final de lume,
într-o lună de miere.
Iarăşi zi de toamnă,
senină - un copil plângând -
afară te-ndeamnă…
când te trezeşti încă visând.
Ochii ei sunt mari şi căprui,
aproape ascunşi de breton -
negre şuviţe timide
trădează roz-naivul ton…
Ca şi acele gânduri tac.
Şi ce îmi spune să rezist?
Trecutul, azi îmi pare trist,
La fel şi mâine îl displac.
Mă doare tot capul…
Îmi spun că nu vine.
Mă caut în sine,
Mă zgârii cu acul.
Stau treaz adânc pe pat –
Mă-nec în mintea mea;
Îmi spune altceva…
Ca şi aceleaşi gânduri…
iunie ‘04
Cufundat în noaptea albastră,
Patul gol, duios de-adânc…
Singur lângă o fereastră,
Mă gândesc la ea, şi plâng.
În camera neagră stau singur,
În nădufu-ntunecat…
Absorbit de dor, de gânduri,
Ea apare dulce-n pat.
Parcă simt parfumul proaspăt
De pe trupul ei suav…
Dar tot visul se destramă,
În ecoul grav al nopţii, şi fatal.
Plecată de mult şi legăturile rupte
şi tot ce-a fost a fost un vis
numai de mine ştiut.
Singur şi gol stau şi plâng…
E noapte şi frig
şi ce nebunie…
Mă gândesc la tine toată noaptea
abătut într-un regret nebun.
Şi nu pot să spun…
Cuvintele dor ca o rană deschisă
şi sună atât de comun,
să mor pentru tine… nebun.
De zile nu dorm, de nopţi nu dansez;
E o lume închisă în mine;
Singur mereu, totdeauna visez –
Trăiesc din reflex, dar de tine…
De tine mă simt, de tine gândesc,
Despre tine aş face o lume;
Veşnic atras, totdeauna iubesc,
Dar tăcerea… e chiar al meu nume.
Viaţa e numai un gest din reflex.
Şi totul trece ca şi când n-ar fi fost…
Şi niciodată nu-i nimic serios;
Ca-n lacul unduit de nişte pietre,
La fel, în cercul tău îţi cauţi un rost.
Pare uneori că-i totul în zadar…
Când îmi amintesc de timpul meu trecut;
Parcă mă apasă un regret amar:
O fantasmă-i lumea şi nimic real.
Ascultă cum trece timpul, iubito,
ca pe şinele dimineţii târzii…
Trezită din vis în regretele vii,
priveşte cum timpul trece, grăbito.
Fiorii umezi de lacrimi ascunse
te fac să oftezi romantic, şi tremuri
într-o amiază plină de îndemnuri
de umezi fiori de lacrimi ascunse.
E o amiază vulgară cu vise…
Plouă departe în gara murdară
deşi pare încă senin, afară
e noapte deja… uitatele vise…
Vreau o poveste…
Împotriva întregii lumi de-aş fi şi eu;
vreau o poveste din cele reale
cu tine, cu mine, cu ei…
Şi da… mi-e dor de un ideal;
când trist adorm în noapte
cu ochii închişi, gemând…
De vis, de ea, de casă
mi-e dor ascuns şi plâng…
şi nimeni nu ascultă…
Acum că noaptea vine,
mi-e dor să râd ca ieri…
să-mi pese de nimic,
lângă un vechi cămin…
Degeaba speri… în trecut, când visezi ce va fi;
E totul un deja vu şi un vodevil,
Toţi caută plăcerea în nimic - dac-ai şti…
Toate au un pretext sau simbol mai subtil.
Şi mereu simţi că eşti atât de aproape,
Că eşti în controlul propriei soarte…
În nopţile când, fin, clipeşti din pleoape -
Când, de fapt - eşti singură şi departe.
Şi simţi… că viaţa ar avea vreun rost…
Stoluri de păsări ca negrele gânduri,
În frig, se pierd pe un alb-cenuşiu.
E o amiază vulgară de gânduri
De iarnă nebună cu cer cenuşiu;
Şi-e-un sfârşit de an trist şi nu ştiu…
Cea care zâmbeşte
când plouă,
când vremea e departe,
când e frig…
şi când poveştile mor.
Chiar şi când e tristă…
Cea care zâmbeşte
când ninge,
când timpul moare,
când toate trec…
şi când e nepăsare.
Chiar şi dacă ar plânge…
Cea care zâmbeşte
când se-nserează,
când e tristeţe,
când e zgomot…
şi când lumea se termină…
Chiar şi dacă… s-ar termina…
Ca atunci cand tremuri…
Ce-ar fi… daca acum te-ai opri?
Si daca stelele ar inceta sa mai bata,
Te-as gasi intr-o lumina adormitoare,
Te-as gasi visand la un nou inceput…
Intr-un intuneric gol -
Si nu te mai gandesti la nimic
Si tacerea… nici n-ar exista.
Si in lumina noptii de noiembrie
Te-as lasa sa-mi spui tot ce vrei,
Sa-mi spui despre tine,
Ce visuri ai si orice lucru din tine.
Si apoi singuri,
Haide sa dam nume lucrurilor!
Acum e atat de pustiu…
Si simt ca sunt printre straini.
Te-as gasi daca ai da un semn
In vis, o data ai aparut…
O, Doamne, unde esti acum?
As da timpul inapoi doar pentru un vis
O, lasa-ma sa visez!
Intoarce-te, copilarie!
Lasa-ma sa mai vad o data
Ce-ar fi oare… daca timpul s-ar opri.
Şi dacă timpul ar veni acum,
Timpul trecut,
Şi s-ar depune-acum zăpada…
Peste noi -
Ce bine ar fi,
Să pot muri în linişte
ca tine.
Dar timpul, timpul nu mai vine
Şi în tăcerea ta mă pierd,
Visând la tine
Şi urmărindu-te în gând
Târziu…
Şi parcă ploaia ar veni…
Vezi de ce eşti tristă?
Sunt trist, eşti tristă;
Căci timpul ne va despărţi
Visând…
Şi nu mai vreau să adorm…
fără tine.
Dar daca vei găsi o cale…
Şi când vor trece anii…
Şi lumea noastră va pleca…
Va mai conta atunci doar lumea.
Dar când vom fi departe…
Şi timpul va fi altul…
Vom lăsa în urmă…
O stea şi un nor alb.
Iar când vei fi departe…
Iar când vor trece anii…
Şi dacă vei găsi o cale…
Să-mi spui că totul e un vis.
N-am plâns de mult –
azi e furtună…
Noaptea pare c-o să vină…
Sub ziduri goale, o nebună,
Cânta la violină.
Sub streşini, amintiri curgeau,
Vechi forme de virgine…
În noapte mă-ndemnau să stau…
N-am plâns de mult –
şi Noaptea vine…
Vor trece ani ca tu să simţi ce am simţit şi eu…
Prin ochii tăi vei vedea că-n lumea asta-a deznădejdi;
Cu tunete, căci iată - ploaia tocmai a-nceput…
Şi tot aşa va-ncepe şi glasul tău să plângă.
Prin norii deşi, când lumina încă mai pătrunde,
Tu vei fi departe iar soarele-ţi va fi altul,
Dar înainte să te culci îţi vei aduce aminte
Că tot ce-a fost nu are cum să mai dispară.
Vocea unei artiste moarte,
Noaptea, cu ecouri sinistre,
Parcă plânge, parcă râde -
Vocea unei grave artiste.
Atât de vie umblă-n minte,
Vocea tinerei artiste…
Dar deodată se-ntrerupe -
Noaptea, cu ecouri triste…
De ce
când încă e senin
văd umbra nopţii?
Când vise
par să se închege
în întuneric
Iar gânduri
din trecut
devin obsesii
De ce
tot ce-i frumos
e în mireasma morţii?
Degeaba ceru-i plin de stele,
Dacă nu ajungi la ele.
Degeaba lumea e frumoasă,
Dacă nu e şi a noastră.
Şi râurile care curg,
Degeaba susură-n amurg,
Dacă nu le poţi opri…
Alinarea mea,
Ascunsă în tine,
Târzie mă cheamă
Seara, noaptea.
Muzica ta
Tentează la tine;
Amânarea e
Mai dulce decât muza mea.
Alungă-ţi muza,
Alinarea ta,
Amânarea ta e
Ca tine, la noaptea.
Nu mă îmbie,
Târzie aş vrea;
Acum nu vine,
Decât durerea.
I
Luna e mai galbenă noaptea asta,
Mai portocalie.
E mai roşie decât sângele –
Chiar şi decât tine,
Când sângerezi
Şi simţi doar plăcerea.
La fel şi luna,
E mai roşie
Decât mâna ta,
Şi simţi doar căldura,
Chiar dacă luna este rece ca tine.
Apari mai frumoasă…
Sângerie.
II
Luna e mai neagră…
Decât părul tău;
Şi vezi doar sclipirea,
De pe chipul tău alb… –
Ochii tăi sunt negri,
Când râzi,
Şi vezi doar sclipirea
De pe chipul tău alb;
Şi vezi doar lumina
Din ochii tăi negri.
Şi părul tău…
Este negru şi roşu.
Luna e diformă…
Îmi voi aşterne gândul peste tine…
Te dezvelesc de gândurile tale.
Eşti doar un văl de catifea,
Eşti o speranţă draga mea,
Eşti cea mai frumoasă fată.
Te voi găsi şi mâine tot aici…
Voi aştepta să te găsesc din nou.
Dar până nu mai poţi nimic să zici,
Îmi voi aşterne gândul peste tine.
Au rămas doar hainele din ea
În spatele meu;
Le-am dat la o parte:
Roşii, negre şi albe.
M-au dus apoi lângă o groapă,
Ploua ca-n vis. Stăteam acolo.
Mi-aminteam că mă uitam la ea –
Era supărată că-mi feream privirea spre geam.
Se cânta un cântec pe care l-am uitat.
Ştiam cine cânta,
Vroiam mereu să se oprească,
Plângeam de ea, cântam şi eu.
Am vrut să plec dar mai era o zi.
Eram sub acoperiş dar nu mai ploua;
Acum se jucau în parcul de nisip
Răzvrătiţi ai aceleiaşi soarte.
Şi spune, te-ai schimbat?
În mai tăcerea umblă…
În alb sfârşit de lună,
Vin ciori pe înserat.
Stă grădina udă -
Ieri noapte a plouat…
Tu, tot nu m-ai uitat,
În lacrima fecundă?
Stau trist şi-ngândurat,
Şi parcă stă s-apună…
Sfârşit de săptămână…
La fereastră stropii bat.
30 mai ‘04
Ştiu ce gândeşti…
Şi fără să arăţi…
Şi când aproape eşti…
Şi să îmi spui nu poţi.
Au trecut trei anotimpuri…
Nu deschide ochii Jul’…
şi nici tu nu zi nimic.
Nu te mişca deloc din corp!
Tu eşti dorinţa
cea mai de pe urmă…
Nu spune acum, aici…
Au trecut trei anotimpuri.
Tot ce văd e doar o amintire
Retrecută prin gânduri uitate;
Ceea ce ochii pot să-mi arate,
Tot ce văd e doar o amintire.
E numai un chip care se plimbă
Şi-n treacăt se-ntoarce, mă vede…
Dacă tu eşti, pot doar a crede -
E numai un chip care se plimbă.
Şi-mi amintesc atunci de tine,
Când mă priveai şi te priveam;
Acum doar eu mă uit la geam…
Şi-mi amintesc atunci de tine.
E numai un glas care şopteşte
Şi-ntruna îmi spune de tine…
Dacă-i de rău sau de bine,
E numai un glas care şopteşte.
Hai să dansăm acelaşi dans,
Tăcut şi static…
Şi fix să ne privim la fel
De nemişcători.
Hai să aşteptăm oriunde,
În salonul lung…
Să ne ferim privirile
Ne mai aşteptând.
Hai să ieşim din rutină
Şi din cercuri ordinare;
Nu curg nici stropi de rouă
În jurul unui oval.
Hai să ne-ascundem,
De tine şi de mine…
Să nu mai ştim de noi,
Decât că nu mai suntem.
8 apr 04
Încă te visez…
În noaptea adâncă
Mai vreau încă
Să te urmez.
Chiar şi acum
Simt… că mai crezi.
Tu uzi şi indici
Buzele mici
Şi purpurii,
Parcă de frică,
Din gura mică –
Însă n-o aud…
Pe apa întinsă
Pluteşti destinsă
Cu trupul nud.
În oglindă mi se pare
Că în spate îmi zâmbeşti,
Dar de fapt stai gânditoare,
Nici măcar nu mă priveşti.
Pe cer sunt semne ciudate,
Pe norii ce nu mai sunt duşi
De vântul primăvăratec
Ce ne şopteşte pe la uşi.
Crispat e chipul tău frumos,
Pretenţios de gingaş,
Fiindcă doar de l-aş atinge,
Mă respinge, prea curat…
Supuşi aceluiaşi destin,
Noi ştim că suntem amândoi;
Trăim după aceleaşi legi,
Închişi de propriile nevoi.
Corpul neliniştit al tău
Apasă carnea cea albă,
Însângerată şi caldă,
Şi curge, strângându-l pe-al meu.
