Category Archive

Toţi încearcă să găsească sau să pară că găsesc exaltarea armonioasă a clipei pline de beatitudine. Toţi se ascund de ei înşişi, se mint să creadă ceva, într-o lume în care totul este îndoielnic, chiar şi frumuseţea; într-o lume fără concluzii.

Read the rest of this entry »

Spune-mi că suferi şi că eşti tristă.
Nu-mi spune că eşti fericită!
Arată-mi cum te chinui să scapi din infern.
Arată-mi haosul şi dezordinea din viaţa ta.
Arată-mi tot ce e rău din tine,
tot ce te frământă şi nu te lasă noaptea să dormi.
Spune-mi tot ce urăşti şi ce nu ştii, spune-mi.
Astfel, mai târziu, să mă bucur de restul…

(prietenei <imaginare> A.M.)
Spune-mi că eşti singură şi fără speranţă…

Tuturor, fără excepţie, li se întâmplă lucruri extraordinare şi pline de suspans. Numai că doar unii le şi exprimă astfel (Laurenţiu).

Nu există mâhnire mai mare decât moartea celui fără de care viaţa ta n-ar mai avea niciun sens. Tristeţea se întâmplă să vină în fiecare zi dar nu eşti conştient de ea. Gândeşte-te la asta: ce e iubirea în realitate? Ce e real în iubire?
Iubirea e ca prafumul unei flori. Nu prea ai ce să vorbeşti despre el. Îl miroşi şi gata! În van poeţii cântă despre ea. Iubirea nu rămâne nicăieri decât în amintirea vagă pe care nu o mai poţi chema. Rămâne doar un vis dureros şi liniştitor… ca o boală contagioasă de care nu mai poţi scăpa, ca o iluzie incurabilă. Simţi mirosul iubirii? E un adevăr nespus de nimeni niciodată. Nimeni nu vrea să ştie ce e real, ce e dincolo de subînţeles, dincolo de simpla percepţie… Sau poate că le e teamă că atunci când vor căuta adevărul nu vor găsi nimic acolo. Le e teamă că nu există… real.

“Nu merită să te sinucizi pentru că întotdeauna o faci prea târziu…” spunea Cioran. Dar cum rămâne cu voba aceea: “Niciodată nu e prea târziu.” ?

“Gemene spanzurate de aceeasi creanga, la 25 de ani”

Mi-au amintit de “The Virgin Suicides.” în care îşi iau viaţa pe rând nişte fiice de preot. Motivul este acelaşi: lipsa de înţelegere a celor din jur şi poate alte nevoi nesatisfăcute.

E nevoie doar de o raţiune potrivită. “Niciodată să nu spui niciodată.” Cine naiba a mai spus-o şi pe-asta?

Viaţa îţi aparţine în totalitate. Nici o altă persoană nu are niciun drept de a-ţi lua viaţa. O astfel de decizie ţine doar de tine. Şi oricare ar fi decizia, trebuie respectată. “We only arrive at ourselves in a freely chosen death” (Jean Améry).

Ştii ce e trist? Că atunci când ştii că eşti nebun, nu mai are nici un farmec.
Pune-ţi masca! Cine sunt eu? Ce sunt eu? Dacă ceea ce eşti e dictat de felul în care acţionezi, atunci înseamnă că poţi fii orice vrei să fii. Trebuie doar să porţi masca potrivită. Dar, din nou, cine eşti tu, atunci? Cine sunt eu?
Poţi să vezi? Nu eşti decât ceea ce alţii cred că eşti. Întrebările ca “cine eşti tu?” nu sunt decât un mod de aţi controla atitudinea. Deoarece alţii au aşteptări de la tine, iar tu trebuie să le îndeplineşti. Şi astfel, ei îţi dictează cine eşti, îţi dictează ce să faci - comportamentul tău. Nu eşti decât creaţia lor. Acum, înţelegi controversele dintre politeism şi monoteism?
Astfel, singura cale de a fi liber este să te comporţi nebuneşte şi să uiţi de tine, punându-ţi masca şi schimbându-te pe tine însuţi. Poţi să fii orice vrei tu să fii, nu ce se aşteaptă alţii să fii. Nu-ţi asculta mintea ce să faci. Nu-i asculta pe alţii ce să faci. Lasă-te dus de val. Dar ţine minte să te opreşti când ai obţinut ce-ai vrut.
Trebuie să-ţi impui exact scopurile. Dacă nu spui exact cât, atunci e posibil să obţii mai puţin sau nimic. Dacă vrei să fii învingător, trebuie doar să porţi masca învingătorului. Ce mască porţi acum? Nu răspunde “nici una” pentru că trebuie să citeşti acest text din nou.
Învaţă să asculţi si să ierţi. Învaţă ignoranţa. Învaţă să-ţi depăşeşti limitele. Învaţă să obţii ceea ce vrei. Ignoră ce nu-ţi place, ignoră ce-ţi spune mintea, ignoră ce eşti acum, ignoră tot şi schimbă-te. Altfel, nu eşti decât un sclav. Nu trebuie să slujeşti cuiva. Fii propriul tău stăpân!
Pentru că, vezi, lumea e împărţită în mai multe lumi şi fiecare are lumea lui. Şi atunci, ce rost mai are să te supui? Şi cui? Ţie? Eliberează-te acum! Emancipează-ţi mintea! Fă ceea ce vrei să faci, fără să te gândeşti dacă e greşit, fără să te gândeşti dacă le place, fără să te gândeşti la ce se poate întâmpla. Fiindcă nimic nu se întâmplă dacă nu faci ceva
şi toate lucrurile din lumea asta sunt relative şi subiective.

Daca vrei sa cunosti ceva, trebuie sa-i stii limitele.

Si parca lumea s-a schimbat… Sunt doar eu, cel care m-am schimbat. Si parca visele nu mai sunt vise. Au devenit idealuri.

Iar zilele… au devenit nopti. Si in aceasta lume (a mea)… ma simt altcineva. Ma simt trist si fericit, obosit si energic, imbracat si gol. Lumea s-a schimbat. Nu mai sunt eu, cel care plangea si radea…

Spune-mi, daca viata e vis si timpul difera intre noi, oare nu eu am dat sens tuturor, inclusiv tie, care altminteri n-ai fi insemnat nimic? Noi nu suntem liberi. Depindem unul de celalalt. Ca niste magneti, ne atragem intre noi. Dragostea e ca un camp magnetic, deci, doar o lege a naturii. Nimic inaltator, ci dimpotriva… iubirea e un fenomen stanjenitor-incontrolabil, coplesitor. E mai greu sa te desparti de ceva sau cineva, decat sa te apropii. SI in acest vis, curs de fluviu, te indrepti intr-o directie, dar peisajul din jur nu se mai schimba. Iar noi putem doar sa simtim ce se intampla in acest proces. Daca inchizi ochii, nu inseamna ca nu mai exista ce vedeai adineauri. Singurul lucru pe care-l poti schimba esti tu insati.

Simti cum nu esti libera? Simti cum firul de la piciorul porumbelului parca te tine si pe tine? Cum sfoara de la zmeul copilului te trage inspre el? Cum frunza care cade te atrage si pe tine? Simti cum nu esti libera?

In lumea asta poti doar sa simti. Si parca ai vrea sa te trezesti din vis, dar nu poti. Eu stiu de ce nu esti libera. Si stiu de ce nu poti sa visezi si de ce esti trista fara un motiv anume. Si de ce nu nu iti place de lume. Intotdeauna am stiut-o.

Acum am sa ti-o spun si tie: esti prinsa intr-un vis. Ca o pasare intr-un lat. Ca un zmeu intr-un *?mosorel.

Trebuie sa te eliberezi: sa dezlegi firul legat de piciorul pasarii, sa dai drumul sforii de la zmeu. Lasa frunza sa cada. Nu te mai impotrivi. Da-i voie sufletului sa zboare si nu-ti fie teama ca il vei pierde. Sa nu tii la sufletul tau, fiindca, astfel nu esti libera.

Daruieste-te lumii, iar lumea ti se va darui tie. Invata sa iubesti lumea iar ea te va invata cum sa visezi din nou si cum sa te bucuri chiar si cand esti trista. Pentru ca fericirea si dragostea nu sunt decat fenomene fizice; si toate gandurile tale, la fel, sunt simple impulsuri cu frecventa si perioada. Gandul tau nu e cu nimic special fata de gandurile celorlalti. Tu nu esti cu nimic speciala fata de ceilalti, decat prin faptul ca esti singura care ai citit ce am scris. Ar trebui sa te gandesti la asta.

Unii oameni nu-şi pot imagina cum ar fi dacă n-ar şti nimic despre Pământ. Cum ar fi dacă ţi-ai uita viaţa?
Viaţa mea e ca un nesfârşit déjà vu. Poţi simţi propriile reflecţii, poţi gusta propriul miros. E un truc al simţurilor, o sinestezie atât de generic numită: viaţă!.
Viaţa e ca o gară. Unele trenuri întârzie, altele ajung mai devreme, dar toate ajung la final. Dar e numai finalul tău, fiindcă altele tocmai au pornit. Şi cine va şti când se vor opri?… Dar tot ce contează este emoţia, numele sentimentului: iubire!
Abia m-am uitat peste ce au construit şi tocmai am avut o aşa zisă revelaţie. Unde se îndreaptă ei? Departe, departe… înapoi.
Aş înceta să mă uit la lume, dar are ceva ce-mi reţine atenţia. O emoţie care te face să te simţi unic, când de fapt sunt milioane ca tine. Împart acelaşi pământ, acelaşi cer, aceeaşi planetă… Paradisul a dispărut din ziua în care nu mai sunteţi singuri. Unii nu pot înţelege… ce-ar fi dacă ar uita totul?

Cuvântul e magic dacă e rostit de un vrăjitor; cuvântul e minunat dacă e rostit de un poet; cuvântul e ştiinţă dacă e rostit de un savant; cuvântul e deşertăciune dacă e rostit de un incult. Cuvintele înrobesc pe om.
Cuvintele creează o pătură cu care oamenii se învelesc cu ea pentru a prinde contur şi pentru a putea fi înţeleşi.
Închide ochii… şi vei putea vedea pe om aşa cum e el.
Astupă-ţi urechile… şi vei putea auzi adevărul. Nu este nici un adevăr.
Nu este nici un om. Sunt doar cuvinte…
Cuvintele creează oamenii.
Uite-te afară! Priveşte la natura mereu similară… Readu apoi privirea înăuntrul tău. Există vreo conexiune, sau totul este în imaginaţie ? Nu denumi ceea ce ai văzut. Nu-ţi spune ceea ce vezi. Nu încerca să denumeşti lucrurile. Nu este nici o legătură. Totul este în cuvinte.

Ştiu că nimic nu va rămâne la fel. Scriu aceste rânduri nu pentru ce în mod normal le-aş fi scris. Le scriu pentru lume, lumea de vis. Ştiu că nimic nu va rămâne la fel, nici măcar lumea, mai ales lumea. Dacă spui ceva mai profund lumea se schimbă, dacă spui ceva mai banal lumea se schimbă. Încearcă să nu spui nimic… e plictisitor – aceeaşi lume. Schimbă lumea, spune ceva, spune ceva frumos ! Dacă spui ce te doare, o să-ţi treacă; dacă spui ce te chinuieşte, o să-ţi de-a pace; dacă spui ce te frământă, o să se rezolve; dacă spui ce simţi or să te iubească; dacă spui ce crezi, or să creadă şi ei. Păstrează-ţi originalitatea, trebuie să fie ceva nou, nu contează că e posibil greşit sau că nici măcar nu există. Pentru ei n-are importanţă, ei nu văd dacă e greşit, decât dacă le spui… Dar dacă nu reuşeşti să le spui ? La asta nu te-ai gândit. Va rămâne o lume greşită ?
Nu. Pentru că nimic nu va rămâne la fel. Nimic nu e greşit în lume, nimic nu e bun în lume. Cât timp spui ceva, nu faci decât să consumi altceva, să schimbi lumea. Când spui ceva dar lumea nu te aude şi aşa schimbi lumea, lumea de vis. Dar nici chiar asta nu va rămâne la fel.
Lumea nu e perfectă ? Ba e perfectă, e perfect schimbătoare.
Atâta de multă iubire există în lume încât în orice clipă orice schimbă ceva cu orice. Atâta înţelegere există în lume încât în orice moment ceva ştie ceva despre altceva. Atâta fericire există în lume încât dacă ceva se strică, altceva îi va lua imediat locul, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, pentru că nimic nu rămâne la fel, totul se schimbă. Trecut şi viitor nu există. Lumea nu ştie de trecut iar de viitor nu vrea să audă. Totul s-a întâmplat deja pentru lume. Atâta inteligenţă există în lume încât nu numai că se ştie ce a fost, dar se ştie şi ce este, şi ce va fi. Aşadar, nu rămâne decât să te bucuri şi să zâmbeşti cât mai larg, ca să consumi fericire. Dacă totul e ştiut, acum totul este fericire, nu se poate întâmpla ceva neprevăzut.
Lumea e permanentă acum, e într-o permanentă schimbare. De ce nu te saturi niciodată de fericire ? Pentru că e infinită ? Sau şi tu eşti veşnic odată cu ea ? Dar ce sens mai ai să fi veşnic ? Oare ai existat vreodată ? Sau totul a fost un vis ? Totul e veşnicie. Nimic nu a existat de fapt înainte. Totul a fost uitat. Acum e veşnicie.
Nu e plictisitor ? Mai spune ceva. Mai creează ceva. Ei or să te creadă oricum. Nu le spune şi de tristeţe, lasă-i să o consume singuri. Atât de lacomă e lumea.