Cum gândeşti când totul se repetă ca într-un deja vu?
Şi totul rămâne în tine ca într-un vierme îmbâcsit
ce creşte ca Universul
vrând să se reproducă atunci când e umflat
…de praf.
Cum gândeşti când timpul trece
şi tu nu te-ai schimbat?
Când totul (în minte) revine ca un vis refulat,
e oare trist sau e păcat?
Am văzut că vrea să existe…
“e mare şi îşi mişcă doar capul,
dar azi va muri printre alte zeci şi mii…
în culturi.”
Jurnalul
lui Laurenţiu
9 comments
Comments feed for this article
ianuarie 20, 2007 at 7:37 pm
gabriel
am recitit de cateva ori poezia. m-a dus cu gandul la ogoare arse de soare si prafuite…mai mult, nu am reusit sa inteleg..
mea culpa!
ianuarie 21, 2007 at 8:11 pm
Mirela
Ce-am “inteles” eu: de multe ori nu invatam din greseli si descoperim ca simtim acelasi lucru iar si iar, chiar daca ne-am promis sa nu mai strabatem aceeasi poteca. Doar ca nu depinde de noi atat de mult pe cat am vrea sa credem.
Eu prefer sa repet anumite greseli: nu am cum sa stiu de la bun inceput ca rezultatul va fi acelasi si numai incercand pot avea sanse sa descopar ceea ce caut.
Am luat-o razna, nu-i asa?
ianuarie 21, 2007 at 8:23 pm
Laurentiu
Eşti încă neliberă.
ianuarie 22, 2007 at 4:19 pm
Mirela
Eu i-as spune altfel, dar ai fost tu amabil.
ianuarie 22, 2007 at 7:56 pm
Laurentiu
Chiar n-am vrut să eufemizez cuvântul. Poate m-am înşelat, dar mi-a plăcut cum ai gândit.
Neliber înseamnă că nu te-ai dus până la capăt. Nu ştiu cum i-ai spune.
ianuarie 22, 2007 at 9:28 pm
Mirela
Intamplarea face ca atunci cand am scris primul mesaj aveam starea mea de spirit normala, sa spunem, pe cand al doilea s-a nascut in timpul unui moment de slabiciune, de suparare. De aceea am spus ca l-as inlocui cu… “fraiera”, poftim. De fiecare data cand sufar si sunt dezamagita (nu ma refer la dragoste, ci la relatiile cu prietenii/ amicii) ma dau “putintel” cu capul de pereti, dupa care o iau de la capat, gasind mereu speranta in mai bine. Nu pot niciodata sa cad in revolta cliseica si sa imi propun sa ma razbun pe toata lumea. Mai dau din gura, dar imi dau seama de fiecare data ca nu as mai fi eu… si sunt cat de cat multumita cu mine insami, chiar daca… Cam asta ar fi :).
ianuarie 24, 2007 at 9:15 pm
claudiu
Scrii bine. Am sa te mai citesc!
februarie 5, 2007 at 11:45 pm
jane_doe
“Cum gândeşti când totul se repetă ca într-un deja vu?” -exact cum gandesti cand esti pus in situatia unui deja-vu. Creierul iti joaca “feste” sa zicem si creeaza iluzia de a mai fi vazut imaginile respective. Nu prea gandesti tu, te gandeste creierul pe tine. Cam asa se deruleaza procesul.
Si viermele asta.. Daca e mare cat Universul cum poate sa se piarda “printre alte zeci şi mii” ? Ar fi prea multe Universuri de infruntat.
“Am văzut că vrea să existe…” -pai exista. De vreme ce “se scindeaza atunci când e umflat” e clar ca exista. Are viata ergo exista.
Bine, e o parere “umila” toata revolutia asta din postul meu.
La fel de bine, propozitia anterioara ar putea sa spuna ca postul tau e “prea de tot”. N-are substanta, nu reuseste sa spuna mare lucru. Asta presupunand ca are la baza o idee,doua concrete.
februarie 5, 2007 at 11:47 pm
jane_doe
sau doua mai mici*