Ca atunci cand tremuri…
Ce-ar fi… daca acum te-ai opri?
Si daca stelele ar inceta sa mai bata,
Te-as gasi intr-o lumina adormitoare,
Te-as gasi visand la un nou inceput…
Intr-un intuneric gol -
Si nu te mai gandesti la nimic
Si tacerea… nici n-ar exista.
Si in lumina noptii de noiembrie
Te-as lasa sa-mi spui tot ce vrei,
Sa-mi spui despre tine,
Ce visuri ai si orice lucru din tine.
Si apoi singuri,
Haide sa dam nume lucrurilor!
Acum e atat de pustiu…
Si simt ca sunt printre straini.
Te-as gasi daca ai da un semn
In vis, o data ai aparut…
O, Doamne, unde esti acum?
As da timpul inapoi doar pentru un vis
O, lasa-ma sa visez!
Intoarce-te, copilarie!
Lasa-ma sa mai vad o data
Ce-ar fi oare… daca timpul s-ar opri.
2 comments
Comments feed for this article
decembrie 11, 2006 at 5:12 pm
oana
Si apoi singuri,
Haide sa dam nume lucrurilor!
Acum e atat de pustiu…
Si simt ca sunt printre straini. parca ai vorbi despre mine. bine, fac si eu ca orice diletant cititor de poezie….ma identific. ma bucur sa descopar ca ai o astfel de pasiune.
oana
decembrie 22, 2006 at 2:06 am
Odeena
Tin minte si acum un vers dintr-un cantec pe care l-am invatat acum multi, multi ani… “Copilaria, n-o vom uita, nu ne mai intalnim cu ea”. Atunci eram obsedata de moarte si infricosata la gandul ca o sa dispar la un moment dat. Acum sunt doar nostalgica gandindu-ma ca “am crescut” si ca nu imi pot permite sa imi fie teama de ceva atat de abstract ca moartea atunci cand am alte griji… imediate, ca sa zic asa.
Frumos. Scrie in continuare!